De la o moleculă până la un filosof   

  Atunci cand Andre Malraux, probabil sub influenţa devastatoare a ororilor celor două conflagraţii ale secolului XX, profeţea că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc , o făcea in deplină cunoştinţă de cauză. Căci tocmai in iubita lui Franţă, a cărei cultură a şi păstorit-o vreme de 10 ani, incepuse, cu aproape două secole inaintea lui, lunga şi zbuciumata fugă a omului de Dumnezeu. Iluminiştii francezi au fost aceia care au indemnat poporul – din umbră sau prin ridiculizare făţişă – să se proclame liber de constringerile religiei, reintrind intr-o formă revoluţionară, spusa lui Protagoras, conform căreia Omul este măsura tuturor lucrurilor. Şi pentru a pecetlui această decizie, populaţia Parisului a ales o obscură dansatoare de cabaret – Madmoiselle Candeille – pe care a purtat-o in triumf pină la catedrala Notre-Dame, unde a fost incoronată drept Zeiţă a Raţiunii. După ce s-a inchinat ceremonios zeiţei pe jumătate nude tronind pe altar, mulţimea a ars in mod solemn Biblia in piaţa din faţa catedralei, declarind că de atunci inainte Raţiunea şi numai Raţiunea avea să conducă Franţa. Şi pornind de atunci şi de acolo, aceste idei au inceput să cutreiere lumea. A trebuit insă să treacă mai bine de o jumătate de secol pentru ca ideile Revoluţiei franceze să-şi găsească un suport dogmatic solid. Or, nu era cu putinţă ca acesta să vină tot din Franţa, care-şi epuizase deja elanul creator sub lama ghilotinei şi prin marea stepă rusă.

  Anglia a fost aceea care a făcut pasul decisiv. Dar l-a făcut aşa cum ii şade bine, adică… englezeşte. Ideile revoluţionare franceze nu au izbutit să penetreze in mod imediat şi direct societatea engleză, aflată in plin elan spiritual creştin, ca urmare a marii renaşteri metodiste. In plus, sprijinul francez acordat Revoluţiei americane a creat in imperiu un puternic resentiment impotriva ideilor revoluţionare de orice fel.

Şi totuşi, Anglia ascundea o grupare de oameni – o elită intelectuală – ce pregătea in tihnă diseminarea ideilor socialiste franceze. Societatea Lunară din Birmingham, activă între 1764 şi 1800, a avut neindoios o influenţă capitală. Trăgindu-şi numele de la faptul că membrii ei se intîlneau o dată pe lună, la luna plină, această societate – care s-a transformat mai tarziu in Societatea Regală – a avut un rol decisiv in implementarea Revoluţiei Industriale, dar şi in sădirea ideilor socialiste. Considerindu-se “neguţători de lumină” – sintagmă imprumutată din utopia New Atlantis a lui Francis Bacon – avea ca membri personalităţi precum Erasmus Darwin – bunicul lui Charles Darwin – John Wilkinson, constructor de tunuri, James Watt, creatorul motorului cu aburi, industriaşul Matthew Boulton, chimistul Joseph Priestley şi Benjamin Franklin – corespondent in coloniile americane. Toţi au fost in mod explicit partizanii Revoluţiei americane din 1776 şi susţinători fervenţi ai Revoluţiei franceze 13 ani mai tarziu. Benjamin Franklin a fost un adevărat navetist intre idealiştii francezi şi englezi. Erasmus Darwin a fost un susţinător activ al ideilor iacobine. Un alt membru, Richard Edgeworth, a colaborat cu Rousseau la scrierea unei cărţi despre educaţia copiilor. Fiul lui James Watt a fost denunţat in Camera Comunelor ca agent francez. Joseph Priestley a fost un susţinător viguros al Adunării Naţionale Franceze, organizind chiar o serbare de aniversare a 2 ani de la căderea Bastiliei. Infuriată de acest afront, comunitatea creştină în care locuia Priestley, a dat foc casei in care se ţinea serbarea şi l-a forţat pe chimist să plece in exil in America.

Era evident pentru membrii Societăţii Lunare că ideile revoluţionare nu puteau fi pur şi simplu implantate in Anglia. De aceea au ales calea ocolită de a submina temeliile creştinismului prin ştiinţă, conştienţi fiind de caracterul eminamente empiric al anglo-saxonilor şi implicit de tăria argumentelor ştiinţifice pentru aceştia. Trebuiau insă găsite şi propagate repede citeva idei concrete. Prima şi cea mai iconoclastă idee a venit din partea unui avocat pasionat de geologie, pe nume Charles Lyell. Născut in 1797, anul in care părintele geologiei moderne, scoţianul James Hutton murea, Lyell s-a inspirat copios din lucrarea acestuia intitulată Theory of the Earth, in care se propunea pentru prima dată o cronologie extinsă a pămintului, care nu făcea apel la evenimente supranaturale. Ideea lui Lyell, cunoscută astăzi sub denumirea de principiul actualismului (uniformitarianism, in engleză) susţine in esenţă că procesele geoformante de astăzi sunt identice cu cele din trecut şi se desfăşoară cu o viteză similară. Aceasta implica faptul că pămintul ar avea o varstă de ordinul zecilor de milioane de ani şi că viaţa a avut la dispoziţie durate imense de timp. Această nouă viziune avea să stimuleze ideile pe care prietenul apropiat al lui Lyell, Charles Darwin le pritocea in liniştita şi bogata sa rezidenţă numită Down House. Căci de atit avea nevoie atunci Darwin – de un timp suficient de lung pentru ca un animal să sufere o schimbare pe care să o transmită prin pangenele din singele său (aşa credea atunci Darwin) urmaşilor săi care la rindul lor vor amplifica schimbarea şi o vor transmite mai departe. Şi aşa, din milion in milion de an, un peşte putea ajunge intr-o bună zi filosof şi nişte molecule oameni… in definitiv, Charles Darwin relua ideile bunicului său Erasmus, publicate in 1794 in voluminoasa sa Zoonomia, carte in care anticipa pină şi conceptul de “selecţie naturală”.

  Unde se găseşte azi ideea lui Darwin? Ei bine, la temelia intregii omeniri! Căci socialul, politicul, economicul, culturalul, ba chiar şi religiosul – toate sunt adinc pătrunse sau chiar definite de această idee. Ni se spune că societatea a evoluat de la comuna primitivă la post-modern sau “sfirşitul istoriei” (după Fukuyama), că politica a evoluat de la conservatorism la neoliberalism, că economia a evoluat de la agricultura primitivă la computerizare, că de la picturile rupestre la post-modernism s-a produs o evoluţie uluitoare (deşi Picasso a suspinat la ieşirea din peştera Lascaux: Noi nu am inventat nimic!). Şi pentru că şi specia umană a evoluat, nu era cu putinţă ca toţi oamenii să fie pe aceeaşi treaptă a evoluţiei. Urma logic de aici că cei primitivi trebuiau să dispară – şi asta şi fac din clipa in care ideea lui Darwin a văzut lumina tiparului, in 1859. Din ce in ce mai eficient, mai gospodăreşte. Şi pentru că neoliberalismul este in vîrful piramidei evoluţiei politice, trebuie, nu-i aşa, să accelereze dezintegrarea oricărei alternative (primitive, se inţelege), cu adepţii ei cu tot. Şi cum poate să facă asta mai bine decit cu bombe inteligente şi militari docili şi eficienţi? Şi, dacă robotul este mai eficient decit muncitorul uman, ce nevoie mai este de acesta din urmă? Este deci nu numai logic, dar şi moral şi mai ales progresist să-i forţezi pe toţi să se robotizeze sau să renunţe la acele ramuri economice care nu pot fi robotizate... Şi dacă cele 5 simţuri nu mai sunt suficiente pentru a percepe arta ajunsă pe culmile evoluţiei, trebuie musai să-ţi indopi organismul cu te miri ce substanţă care să-ţi exacerbeze “simţirea artistică”. Şi toate acestea numai pentru că evoluţia inseamnă “progres”: de la simplu la complex, de la primitiv la sofisticat, de la ceilalţi la noi!!

  Unul dintre cele mai inechivoce exemple de fundătură singeroasă intemeiată pe raţiunea umană il reprezintă “rasismul ştiinţific”. Consider că un scurt istoric al acestui monstru născut din insomnia raţiunii este necesar şi foarte revelator. Pornind de la imensa colecţie de cranii a lui Samuel George Morton (1799-1851) şi cărţile acestuia (Crania Americana şi Crania Aegyptiaca), ideea că nivelul de inteligenţă este funcţie de volumul şi forma craniului a devenit un “fapt ştiinţific” în secolul al 19-lea. Acesta a fost cu siguranţă intărit de publicarea in 1859 a cărţii lui Charles Darwin, al cărei titlu complet este semnificativ: Asupra originii speciilor pe căile selecţiei naturale sau conservarea raselor favorizate in lupta pentru viaţă (sublinierea noastră). Francis Galton (1822-1911), văr primar cu Darwin, reluind conceptul de rasă favorizată, a devenit avocatul fervent al raselor umane şi claselor sociale favorizate. In ajutorul lui a venit medicul francez Paul Broca, creatorul conceptului de coeficient de inteligenţă (Intelligence Quotient), iar la moartea englezului, stindardul a fost preluat de psihologul american Henry Goddard (1866-1957), cu finanţarea substanţială a Fundaţiei Rockefeller. Goddard a reluat antica idee spartană a eliminării celor slabi, sub forma eugeniei. Ideile americanului au avut susţinători puternici şi in Anglia, printre aceştia numărindu-se – inevitabil, nu-i aşa? – Leonard Darwin (fiul lui Charles) şi Winston Churchill. Un coleg al lui Godddard, Madison Grant, a publicat în 1916 The Passing of the Great Race (Efemeritatea Marii Rase), carte ce l-a impresionat profund pe Hitler. Grant propune in această carte o explicaţie a eşecului germanilor in Primul Război Mondial: atit de mulţi din masivii războinici blonzi ai rasei germanice au pierit în Războiul de 30 de Ani (1618-1648) incît la debutul Marelui Război naţiunea germană era incă sărăcită in fondul ei etnic pur… Continuind şi amplificind ideile lui Goddard, un alt coleg de generaţie al său – Harry Laughlin – a publicat, la inceputul anilor ’20, o carte in care furniza o listă “completă” a celor “socialmente inadecvaţi”, pentru care recomanda sterilizarea sau eugenia. Dar in America aceste idei nu au putut fi aplicate. In Germania insă – profund desacralizată de marele traumatism post-belic – sterilizarea celor indezirabili a început să fie aplicată incă din 1927. Iar odată cu venirea la putere a lui Hitler, in 1933, a devenit politică de stat. De altfel, este astăzi un lucru ştiut că intreaga “viziune biologică” din Mein Kampf este in întregime inspirată din darwinism. Iată dar că, departe de a fi o idee ariană, rasismul ştiinţific işi are sorgintea in “lumea bună” anglo-americană! Şi pentru că această lume este conservatoare şi perseverentă, sumbrul experiment german a fost considerat doar o “eroare”. Temelia darwinistă nu a fost pusă sub semnul intrebării. In consecinţă, un nou experiment – de data aceasta la scară mondială – se desfăşoară sub ochii noştri şi pe banii noştri!

Filosofia U.N.E.S.C.O. – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – era şi este clară incă din 1949, atunci cind Sir Julian Huxley (nepotul “buldogului lui Darwin” – Thomas Huxley) a redactat Manifestul U.N.E.S.C.O. Iată un eşantion:

Unificarea tradiţiilor intr-un singur rezervor comun de experienţă, conştienţă şi motivaţie este o necesitate a priori pentru progresul viitor al evoluţiei umane. In acest sens, deşi unificarea politică intr-un fel sau altul de guvern mondial va fi necesară pentru atingerea acestui nivel, unificarea in lucrurile minţii nu este numai necesară, ea poate chiar deschide calea spre alte tipuri de unificare. Cată vreme copilul respiră aerul otrăvit al naţionalismului, educaţia in spirit mondialist nu poate produce decat rezultate precare. Aşa cum am subliniat, deseori familia este cea care infectează mintea copilului cu naţionalism extrem. Şcoala trebuie de aceea să utilizeze căile descrise anterior pentru a combate atitudinea familială.

Este semnificativ faptul că acest manifest a fost accesibil publicului larg numai după 30 de ani de la redactarea lui, atunci cand O.N.U. şi U.N.E.S.C.O. erau definitiv instalate in politica mondială.

  De la Darwin incoace, am incercat o mulţime de sisteme de referinţă alternative unui Creator, incepand cu noi inşine şi terminand cu timpul Planck (10-43s de la explozia iniţială generatoare a universului, moment in care cele patru forţe fundamentale s-au separat). Am incercat să definim constante universale, spre a descoperi azi, cand tehnologia a ajuns la un nivel foarte avansat, că nici măcar viteza luminii nu mai este constantă! A fost suficient un foraj ultraadinc pentru ca intreg modelul structurii interne a planetei să fie pus sub semnul întrebării. Şi nişte microscopice aureole pleocroice in granite primare pentru ca intreg eşafodajul datărilor radiometrice – zise “absolute” – să inceapă a tremura ameninţător. A fost suficient să schimbăm spectrul radiaţiei investigate prin telescoape spaţiale, pentru ca imaginea noastră despre univers, pe care o credeam coerentă şi raţională să fie spulberată. Odată ajunsă la nivel molecular – acolo unde se credea că se găseşte secretul evoluţiei pe verticală – biologia dă din colţ in colţ, incercand cu disperare să identifice acest secret ce se transformă pe zi ce trece intr-o himeră. In ansamblul său, establishment-ul ştiinţific este pus sub semnul intrebării, şi asta pentru că se incăpăţînează să nu-şi recunoască neputinţa in faţa chestiunii originilor.

  Toate acestea fiind zise, cred că Malraux a profeţit cu adevărat. El a înţeles prea bine (şi poate că avusese acces la Manifestul U.N.E.S.C.O.!) că cei 100 de ani de fundamentare evoluţionistă a lumii o vor aduce în cele din urmă pe muchia prăpastiei. intoarcerea evoluţionistă de acolo nu este posibilă, aşa că numai acea latură a umanităţii care nu a fost atit de letal afectată de evoluţionism – adică sentimentul religios – mai oferă o şansă.

  Se poate altfel? Din fericire, există azi o cale de intoarcere şi pentru ştiinţă. Ea se numeşte Teoria Modernă a Proiectului (Designului) Inteligent (TEMPI). Propusă de A. E. Wilder-Smith, Charles Thaxton şi William Dembski; aceasta pleacă de la teoria informaţiei, teoria probabilităţilor, ştiinţele cogniţiei şi termodinamică, fiind varful de lance al ştiinţei moderne, şansa ei de a păşi in mileniul al treilea intr-un spirit nou, profund uman (nu umanist!). William Dembski a publicat o carte intitulată Deducţia Proiectului – eliminarea intamplării prin probabilităţi reduse. Pornind de la principiul elaborat de matematicianul francez Emile Borel, conform căruia Fenomenele cu probabilităţi foarte mici de producere nu se produc, Dembski spune: Evenimentele specifice cu probabilitate mică de producere, nu se produc la intamplare, ci sunt cauzate de o sursă inteligentă. Rămanind cu desăvarşire in cadrul paradigmei ştiinţifice, fără a face apel la transcendent in demersul său, TEMPI se mulţumeşte să elaboreze un instrument ştiinţific riguros şi uşor adaptabil oricărei ramuri ştiinţifice. Utilizarea lui nu face decat să aducă omul de ştiinţă onest in faţa Adevărului: EXISTĂ UN DESIGNER INTELIGENT AL UNIVERSULUI. Cand şi cum se raportează omul de ştiinţă la acest Designer, aceasta este o chestiune care ţine numai şi numai de conştiinţa şi personalitatea sa.

  Văzut de mulţi ca o incercare de a apăra Biblia prin ştiinţă, deşi un leu nu are nevoie de apărare, creaţionismul ştiinţific este doar o schimbare fundamentală de paradigmă ştiinţifică. El urmăreşte in ultimă instanţă să ofere adevărul despre ştiinţa evoluţionistă, să scoată la lumină caracterul eminamente religios al acesteia. O religie desacralizată şi malefică. In definitiv, ştiinţa nu ar trebui să fie decat un instrument al cunoaşterii! Şi, oricat de mult s-ar strădui, ea nu va putea oferi mai mult decat răspunsul la una dintre intrebările fundamentale: Cum s-au făcut şi funcţionează toate? Dar cealaltă intrebare, cea mai mare: De ce şi pentru ce s-au făcut toate?, nu-şi va găsi niciodată răspunsul in ştiinţă.

  Şi noi romanii? Noi romanii trebuie să avem curajul de a ne privi slăbiciunile în faţă, dacă vrem să inţelegem de ce suntem atat de departe de implinirea aspiraţiilor noastre. Dacă vom continua să ne amăgim cu surse exclusiv externe ale nenorocirilor noastre, vom fi condamnaţi la dispariţie într-o lume ce s-a pornit pe calea globalizării năucitoare şi uniformizante.

  Nu am nici pregătirea şi nici dorinţa de a mă avanta in analiza surselor spirituale şi “organice” ale slăbiciunilor noastre, deşi tentaţia este mare. Mă mulţumesc a afirma că fără o schimbare fundamentală a spiritualităţii romaneşti, o trecere de la fatalism şi resemnare la o mireasmă de la viaţă spre viaţă în Hristos (II Corinteni 2:16), mileniul al treilea va fi mai sărac cu o naţiune – romanii.

                                                                                     scris de Ion Vladuca.

SUSŢINUT ŞI LANSAT

All Rights Reserved 2007. Volkus Researches