|
Geocentrismul
Intreaga
Biserică Ortodoxă prăznuieşte luminat la 30 ianuarie pe cei
trei ierarhi şi dascăli a toată lumea (ecumena!): Vasilie
cel Mare, Grigorie (de Nazianz) Cuvintătorul de Dumnezeu şi
Ioan Gură de Aur.
Pentru că au fost nu numai ierarhi dar şi mari dascăli a
toată lumea, ei sunt cinstiţi
in
mod deosebit
în
invăţămintul
teologic universitar.
Sinaxarul de azi spune despre ei: „Pe aceşti trei Sfinţi
Părinţi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de
Aur,
ii
sărbătorim astăzi laolaltă, ca pe cei mai mari Invăţători şi
Păstori ai Bisericii, din toată istoria creştinătăţii. Viaţa
lor sfintă şi
invăţăturile
lor alcătuiesc, adică, nişte indreptare de ortodoxie,
vrednice de toată lauda şi increderea.
Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi in ei.”
Prin „vrednice de toată lauda şi increderea” se inţelege
aceea ce se numeşte cu termenul grecesc, axiome. Şi,
intrucit noi teologii şi studenţii ortodocşi nu ne indoim
nici o clipă, nu-i aşa, că aceştia sint cu adevărat cei mai
mari dascăli, şi nu vrem nicidecum să cădem in rătăcirea de
a nu crede in ei, să ne oprim un moment asupra unor aspecte
fundamentale din invăţătura lor legata de facerea lumii.
Aceasta o facem intrucit se aud, exact in mediile noastre
teologice universitare unde se cinstesc aceşti mari sfinţi
cu slujbe arhiereşti şi slavă, păreri conform cărora „in
materie de cunoştinţe ştiinţifice Sfinţii Părinţi nu erau
insuflaţi de Duhul Sfint, ci vorbeau şi ei folosindu-se de
cunoştinţele ştiinţifice ale vremii lor.” Desigur, aceste
cunoştinţe, fiind produsul minţii omeneşti, ar fi supuse ca
oricare din acestea, evoluţiei, rectificării, pot fi
depăşite, contrazise chiar, de către ultimele cercetări,
etc.
Se vede limpede că, dacă lucrurile ar sta intr-adevăr aşa,
ar fi anulată premiza de mai sus, ar cădea axiomele, şi nici
nu am fi in primejdie de rătăcire dacă ne-am indoi de unele
din invăţăturile lor.
Să luăm un exemplu clar, ca să limpezim cele afirmate. Se
cunosc lucrările de referinţă – omiliile - legate de tilcuirile
Sfinţilor la Cartea Facerii:
Hexaimeronul
Sf. Vasile şi
Omiliile la
Facere ale Sf. Ioan Gură de Aur. In ce duh au
fost date aceste omilii, ne spun inşişi Sfinţii:
„Pentru ce vă spun acestea? Pentru că e vorba să cercetez
alcătuirea lumii şi să contemplu universul nu pe temeiul
principiilor filosofiei lumii, ci pe temeiul invăţăturilor
pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a
vorbit lui Moise aievea, nu prin enigme. De aceea trebuie
neapărat ca cei care doresc să vadă aceste măreţe lucruri să
aibă exercitată mintea lor pentru inţelegerea invăţăturilor
ce ne stau in faţă.”
(Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron)
Să vedem ce ni se spune in aceste lucrări cu privire la
pămint şi la soare, problemă ce se socoteşte astăzi – ca o
axiomă! – ca fiind evidentă: pămintul se invirteşte cu o
dublă rotaţie: una diurnă in jurul propriei axe, iar alta
anuală in jurul soarelui.
Iată că Sfinţii Părinţi Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur,
cei atit de vrednici de crezare, invaţă
cu totul dimpotrivă! Aflaţi in consens cu
Scriptura şi cu Părinţii, ei au crezut şi au propovăduit că
pămintul a fost făcut de la inceput, in prima zi a creaţiei,
se află
nemişcat şi drept in centrul universului, iar
soarele a fost făcut
în
ziua a 4-a a creaţiei şi este o planetă luminătoare ce
se invirteşte
el in jurul pămintului in timp de 24 de ore:
"Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că
pămintul stă
nemişcat din anumite pricini: din pricina
locului pe care
îl
ocupă in centrul universului şi din pricina distanţei,
totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate
să se incline in vreo parte; aşa că
rămine neapărat
nemişcat, pentru că distanţa egală, pe care o
are din toate părţile de jur
împrejurul
lui, ii face cu neputinţă
înclinarea
in vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care
pămintul
il ocupă, nu l-a dobindit
nici ca o moştenire, nici prin sine insuşi, ci
este locul lui
firesc şi necesar. Deoarece corpul ceresc ocupă
in inălţime cel mai indepărtat loc, urmează, spun aceşti
filosofi, că toate obiectele grele care cad de sus se
indreaptă din toate părţile spre centru; şi in care direcţie
se indreaptă părţile, intr-acolo se indreaptă şi intregul.
Dacă
pietrele, lemnele şi toate obiectele de pe pămint se
indreaptă in jos, atunci negreşit şi pentru intregul pămint
acesta ii este locul propriu şi potrivit; iar dacă vreun
obiect uşor se ridică din centru, negreşit se va indrepta
spre locurile cele mai de sus. Deci corpurilor
grele le este proprie mişcarea inspre jos; iar josul, aşa
cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă
pămintul
nu cade in nici o parte; nu cade, pentru că
ocupă, potrivit
naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci
neapărat ca pămintul să rămină la locul său; poate insă
să-şi schimbe locul, dacă face vreo mişcare potrivnică
naturii sale…
Vor fi de acord şi cei ce sint
impotriva spuselor mele că pricina care face ca pămintul,
care este mai greu decit
apa, să
stea suspendat in mijlocul universului…”
„Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi cind
văzduhul este luminat de soare şi cind
soarele străluceşte in emisfera de deasupra pămintului;
este noapte cind
soarele ascunzindu-se
face umbră pămintului.
Atunci, la
inceput, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui…”
„sau pentru că invirtirea cerului de la un semn pină la
acelaşi semn se face intr-o singură zi, incit ori de cite
ori este seară şi dimineaţă in lume,
potrivit
invirtirii soarelui, această invirtire nu se
face in mai mult timp, ci atit cit se implineşte durata unei
zile…
Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atit
de frumos şi atit
de mare, dacă este iute in mişcare şi-şi face cu atit
regularitate mişcările sale de revoluţie, dacă are o mărime
cu dreaptă măsură in univers, incit
nu depăşeşte măsura faţă de intregul univers, iar prin
frumuseţea lui este ca un ochi strălucitor aşa cum se cuvine
creaţiei…
… atunci
soarele se intoarce din părţile de miazănoapte
iarăşi spre părţile de miazăzi.
Acestea sint
rotaţiile anotimpurilor, care,
fiind o urmare
a mişcărilor soarelui, ne rinduiesc
viaţa noastră…
Anul solar, la rindul
lui, este timpul cit
il
face soarele,
prin mişcarea
sa, intorcindu-se
la acelaşi semn de la care a plecat.”
(Hexaimeron)
In consens cu Sf. Vasile urmează ceva mai tirziu
şi Sf. Ioan Gură de Aur:
„Mai bine
să inceteze soarele călătoria sa decit
să inceteze citirea Psaltirii.” (Cuvint
inainte pentru puterea psalmilor şi
Ce este
Psaltirea)
„…tot aşa nici soarele nu se arată vreodată noaptea, pentru
că luna cu lumina ei e indestulătoare să lumineze
intunecimea nopţii. Fiecare dintre stihii
işi păstrează
drumul său şi nu-şi depăşeşte propria măsură;
ascultă de porunca Stăpinului şi-şi implineşte lucrarea ei…
„Noi vedem soarele de veacuri
mergind
pe calea cea rinduită
lui…”
(Sf. Ioan Gură de Aur,
Omilii la
Facere)
Constrinşi
de evidenţa acestor pasaje, ca şi a multor pasaje din
Scriptură şi alţi Sfinţi Părinţi, teologii modernişti sint
puşi in impasul din care au două ieşiri:
1) ii pot socoti pe Părinţi ca fiind sinceri şi bine
intenţionaţi, dar, limitaţi la nivelul cunoştinţelor şi
tehnologiei secolului IV, secol de aur al teologiei, dar,
evident sub-modest din punct de vedere al progresului
cercetărilor tehnico-ştiinţifice;
2) mai au la indemină
calea socotirii pasajelor scripturistice şi a tilcuirii
lor ca fiind „alegorice”, „metaforice”, „simbolice”, sau
eventual cu inţeles inalt duhovnicesc, şi in nici un caz
literal, aşa cum considera şcoala antiohiană, şi mai nou
fundamentaliştii neo-protestanţi.
Socotim, cu smerenie, că ambele căi duc la rătăcire şi
inşelare intrucit:
- in cazul 1), cele afirmate mai sus de către Sfinţii
Părinţi au fost făcute „universul nu pe temeiul principiilor
filosofiei lumii, ci pe temeiul invăţăturilor pe care
Dumnezeu le-a dat lui Moise, slujitorul Lui, Care i-a vorbit
lui Moise aievea, nu prin enigme”. Nici pe temeiul
filosofiei, dar cu siguranţă, nici
pe cel al
ştiinţei lumii acesteia căzute, pe care aceiaşi
Sfinţi şi mulţi alţii au combătut-o in repetate rinduri, şi
in numele şi pe temeiul căreia
nu şi-ar fi
ingăduit nicicind să tilcuiască Scripturile.
- in cazul 2), să nu uităm in primul rind că insuşi Sf. Ioan
Gură de Aur a fost cel mai slăvit reprezentant al şcolii
antiohiene unde s-a format şi a strălucit inainte ca să
ajungă Arhiepiscopul Constantinopolului. In al doilea rind,
nu numai el dar şi ceilalţi doi mari dascăli şi ierarhi au
susţinut
poziţia clară şi fără nici un echivoc potrivit
căreia pasajele din Cartea Facerii trebuie interpretate
exact literal, cel puţin in prima fază, urmind ca apoi să
primească eventuale inţelesuri mai
înalte.
In tratatul său
Despre preoţie,
Sf. Grigore de Nazianz ii dojeneşte pe aşa-zişii invăţători
ai vremii sale, care in numele unei inalte filosofii, nu
acceptau inţelegerea simplă, literală, am zice astăzi „fundamentalistă”
a relatărilor scripturistice: „Nu ne oprim de loc la litera
Scripturii! Toată Scriptura trebuie inţeleasă duhovniceşte!”
Aşa stind lucrurile, ne intrebăm, in calitate de teologi
ortodocşi ce ii cinstesc aşa cum se cuvine pe cei mai mari
dascăli ai Ortodoxiei: pe cine trebuie noi să credem
în
cosmologie, pe aceştia, sau pe droaia de „savanţi” ca
Copernic, Bruno, Galilei, Kepler, Newton, Einstein, etc. ce
cugetă şi ne invaţă cu totul potrivnic Scripturii şi tuturor
Părinţilor, exact pe temeiul filosofiei, ştiinţei şi minţii
omeneşti a lumii căzute sub prinţul intunericului?
Iubiţi confraţi, părinţi profesori de toate gradele,
studenţi (şi studente) ortodocşi! Ne e oare cumva teamă sau
ruşine de a mărturisi invăţătura Scripturii şi a Părinţilor
impotriva savanţilor de azi? Sintem
cumva complexaţi de „superioritatea” ştiinţei lor şi
ignoranţa noastră quasi totală in materie? Atunci, să ne
indreptăm către o altă personalitate slăvită in facultăţile
de teologie: Sf. Mare Muceniţă Ecaterina. Căci iată, despre
ea citim la sinaxar că: „Asemenea, intre alte pedepse,
Sfinta a fost silită de Maximian să se infrunte cu o adunare
de filosofi păgini, ca să dovedească in faţa poporului,
deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinindu-i pe toţi, cu
inţelepciune şi cu bună grăire, i-a induplecat pe cei o sută
cincizeci de invăţaţi să creadă
în
Hristos…”
Tot aşa, urmind Sfintei, pe care o cinstim in facultăţile
noastre teologice, să fim şi noi capabili de o faptă nu
chiar atit de mare ca a aceleia – convertirea unor păgini
sau eretici la credinţa cea adevărată – ci măcar de o
dreaptă mărturisire a cosmologiei. Şi, dacă vom ajunge să ne
infruntăm cu acei savanţi, să facem acatistul Sfintei,
zicind cu nădejde tare: „Cei mai mulţi de o sută de invăţaţi
care stăteau de faţă şi ascultau cuvintele prin care
explicai Evanghelia lui Hristos, luminindu-se de Duhul Sfint,
s-au creştinat…”
Noi vom explica de pildă „Facerea” lui Moise, cu nădejdea că
Duhul ii va lumina şi pe acei savanţi şi profesori, care nu
riscă să fie arşi pe rug ca cei din vechime, ci doar să fie
eventual batjocoriţi şi să-şi piardă posturile, dar să se
mintuiască prin mărturisirea adevărului.
Să ne rugăm ca Dumnezeu, Sfinţii trei Ierarhi şi Sfinta
Ecaterina să ne ajute de a avea cunoştinţa şi curajul
mărturisirii, iar cinstirea noastră să le-o dăm şi cu inima,
şi cu mintea, nu numai cu buzele. Amin.
scris de
Firmilian Gherasim.
SUSŢINUT ŞI LANSAT
All
Rights Reserved 2007.
Volkus Researches
|
